Ştiri cu tagul "The Texas Chain Saw Massacre"
-
Halloween. John Carpenter face lista celor opt filme horror preferate din toate timpurile
30.10.2021 John Carpenter este cunoscut pentru contribuția sa imensă la cinematograful horror, prin clasice precum Halloween sau The Thing. Deși Carpenter a fost adesea trecut cu vederea de-a lungul carierei sale de regizor, filmele lui au fost descoperite și de generațiile noi de public care l-au privit, pe bună dreptate, drept unul dintre cei mai influenți regizori ai secolului XX. Într-un interviu dat de curând, Carpenter spunea că a fost inspirat să facă un horror ce să aibă în centru mandatul de președinte al lui Donald Trump. „Mă gândeam la asta. Am lăsat-o puțin să se coacă. Dar oamenii aceștia care s-au răsculat (în Capitol), chiar erau furioși. Și de ce erau furioși? Schimbările în rău pe care le percepeau ei în țară chiar erau adevărate sau numai li se n... citeşte Taguri: dracula, X the Unknown, The Thing from Another World, The Walking Dead, The Thing, The Texas Chain Saw Massacre, The Exorcist, The Fly, The Quatermass Xperiment, William Friedkin -
Cel mai înspăimântător horror, demonstrat științific
15.10.2021 Dacă v-ați pus problema care este cel mai înspăimântător film horror și ați dezbătut-o fie cu prietenii, fie online, cu siguranță ați observat că fiecare susține alt film, pentru că argumentele diferă. Totuși, UK Broadband Choices a demarat anul trecut un proiect bazat pe o metodă științifică de a stabili cel mai înspăimântător film din toate timpul. Această „Știință a spaimei” a presupus proiectarea - unui grup de spectatori - a câtorva dintre cele mai celebre horror-uri, iar cercetătorii au evaluat cu cât a crescut pulsul spectatorilor, ca mod de măsurare a... spaimei. Așa cum spun mai multe publicații, studiul din 2020 a desemnat horror-ul lui Scott Derrickson din 2012 Sinister ca fiind primul horror căruia i s-a dat titlul de „cel mai înspăim... citeşte Taguri: It Follows, The Conjuring, Insidious, It, The Exorcist, The Texas Chain Saw Massacre, Host, The Descent, A Quiet Place Part II, Paranormal Activity -
Top 35 filme horror, conform unui studiu ce a măsurat cât crește pulsul spectatorilor
20.10.2020 Apropierea Halloween-ului, pe 31 octombrie, face ca interesul pentru genul horror să crească, dacă nu neapărat pentru cinefili, măcar pentru producătorii de filme, ce țin pentru această perioadă lansarea de producții de groază - pe platformele de streaming și în cinematografe. În România, de exemplu, pe 30 octombrie se lansează pe marile ecrane The Craft: Legacy / Clubul tinerelor vrăjitoare iar platformele de streaming au secțiuni special dedicate horror-ului. Noi clasamente sunt făcute, noi studii sunt demarate. În această perioadă, publicațiile dedicate filmului alocă mai mult spațiu informațiilor despre acest gen. Așa că, un nou studiu - ce clasifică filmele după cât crește pulsul spectatorului în timp ce le privește - ne-a atras atenția. Studiul a fo... citeşte Taguri: The Craft: Legacy, The Exorcism of Emily Rose, Odishon, Get Out, The Shining, The Omen, Wolf Creek, Dark Skies, El Orfanato, Friday the 13th -
Filmele horror preferate de Scorsese, Tarantino și alți regizori celebri
01.11.2019 Iubitorii de filme horror au la dispoziție o mulțime de clasamente după care să se orienteze în alegerea producției pe care aleg să o vizioneze, însă cei de la indiewire.com au mai alcătuit unul cât se poate de interesant. Site-ul a publicat de Halloween lista titlurilor de groază preferate de o seamă de regizori celebri, ce curpinde atât titluri mai recente, precum Suspiria, cât și producții clasice, din epoca filmelor mute (Nosferatu). Iată producțiile alese: Robert Eggers – Nosferatu (1922)Josephine Decker -Suspiria (2018)Guillermo del Toro - Eyes Without a Face (1960)Quentin Tarantino - Audition (1999)Martin Scorsese - The Innocents (1961)Edgar Wright - Dead of Night (1945)David Lowery - Hereditary (2018)Jordan Peele - Misery (1990)Jennifer Kent - The Texas Chain S... citeşte Taguri: 28 Days Later..., The Shining, American Psycho, The Wicker Man, poltergeist, Jacob's Ladder, Habit, The Exorcist, Un chien andalou, Green Room -
Leatherface: Ucigașul fără chip - orori vizuale, fiori dar şi emoţie
12.11.2017 În 1974, cu numai 30.000 de dolari, Tobe Hooper reușea să creeze una dintre cele mai memorabile pelicule horror din toate timpurile, The Texas Chain Saw Massacre, și unul din hit-urile box office-ului din acea decadă. Leatherface, un prequel pentru The Texas Chain Saw Massacre rulează acum în cinematografele noastre. Cinemagia a văzut Leatherface: Ucigașul fără chip şi vă spune la ce să vă aşteptaţi. În mod cert, horror-ul are ingredientele care să satisfacă un consumator de horror iar pentru publicul mainstream filmul garantează fiori plus emoţie. Dincolo de ororile vizuale, ceea ce oripilează este oroarea pe care o aduce cu sine ideea de a expune un copil cruzimii. Filmul care prezintă copilăria şi tinereţea lui Leatherface reuşeşte, printre găleţi de sâng... citeşte Taguri: Vanessa Grasse, Sam Coleman, Christopher Adamson, Sam Strike, Leatherface , The Texas Chain Saw Massacre -
A murit regizorul lui Poltergeist și The Texas Chainsaw Massacre
28.08.2017 Încă o legendă a filmelor horror a încetat din viață anul acesta. După moartea lui George A. Romero, petrecută luna trecută, este vremea să ne luăm adio și de la scenaristul și regizorul Tobe Hooper. Acesta a decedat sâmbătă, scrie Variety.com, în Los Angeles. Avea 74 de ani. Cauza morții nu a fost încă dezvăluită. Hooper a devenit cunoscut în 1974, ca regizor al lui The Texas Chain Saw Massacre. Cu numai 30.000 de dolari, a reușit să creeze una dintre cele mai memorabile pelicule horror din toate timpurile și unul din hit-urile box office-ului din acea decadă. Înainte de a intra în industria cinematografică, a fost profesor și cameraman pentru filme documentare. Continuarea lui The Texas Chain Saw Massacre a venit 12 ani mai târziu. Între timp, însă, a m... citeşte Taguri: poltergeist, The Texas Chain Saw Massacre, George A. Romero, Tobe Hooper -
15 lucruri mai puțin știute despre Alien
30.04.2017 Ridley Scott a lansat în 1979 una dintre cele mai de succes francize SF din toate timpurile cu Alien, un terifiant SF rămas drept o creație de referință în istoria filmului. Mai multe continuări au menținut în memoria fanilor seria, de-a lungul timpului; cea mai recentă peliculă legată de aceasta este prequel-ul lui Scott din 2012, Prometheus. Cineastul a revenit cu o abordare incitantă a întâlnirii dintre omenire și rasa de xenomorfi, despre care vom afla mai multe în Alien: Covenant (filmul care a pus, indefinit, pe tușă, un sequel direct al lui Aliens pregătit de Neill Blomkamp). Cum însă Scott și-a gândit noile producţii din serie astfel încât toate „drumurile” (trimiterile) să ducă la primul Alien, am pus filmul pe lista „de revăzut” şi i-am ală... citeşte Taguri: Harrison Ford, Meryl Streep, The Duellists, Joseph Conrad, Yaphet Kotto, Bolaji Badejo, Ron Cobb, 2001: A Space Odyssey, Star Wars: Episode IV - A New Hope, The Texas Chain Saw Massacre -
Te preocupă silueta? Vizionează filme horror
29.10.2012 Dacă îţi place să ronţăi câte ceva în timp ce te uiţi la un film, ai face bine să alegi unul horror – mai ales dacă ţii la silueta ta. Un studiu al cercetătorilor Universităţii Westminster din Marea Britanie a relevat că în timpul vizionării unei pelicule horror de 90 de minute se ard în jur de 200 de calorii, echivalentul unui baton de ciocolată. Potrivit The Sunday Telegraph, oamenii de ştiinţă care au monitorizat consumul total de energie a zece persoane diferite ce au vizionat o selecţie filme de diverse genuri au observat , luând în considerare numărul de bătăi pe minut ale inimii, consumul de oxigen şi eliberarea dioxidului de carbon, că numărul de calorii a crescut în timp ce subiecţii urmăreau un film horror. Filmul care a făcut privitorii să... citeşte Taguri: [Rec], The Texas Chain Saw Massacre, The Blair Witch Project, Paranormal Activity, A Nightmare on Elm Street, SAW, Alien, The Exorcist, Jaws, The Shining -
Cele mai înspăimântătoare filme din toate timpurile
29.10.2009 The Shining, filmul clasic regizat de Stanley Kubrick în 1980, a fost desemnat cel mai înspăimântător lungmetraj din toate timpurile, în urma unui sondaj la care au participat mai mulţi cinefili, scrie Telegraph.co.uk. The Shining, bazat pe o poveste scrisă de Stephen King, are ca personaj central un scriitor frustrat, interpretat de Jack Nicholson, care se izolează într-un hotel, pe timpul iernii, alături de soţie şi fiul său. Pe măsură ce săptămânile trec, fiecare membru al familiei are episoade de halucinaţii terifiante. Danny, înzestrat cu puteri psihice deosebite, este primul care îşi dă seama că hotelul a fost scena unor crime sângeroase cu mulţi ani înainte. Apoi, Jack începe să se afunde tot mai adânc în nebunie. The Shining a fost descris de critici ca un film întunecat, nelinişti... citeşte Taguri: The Wicker Man, Night of the Living Dead, The Texas Chain Saw Massacre, The Shining, Stanley Kubrick, Rosemary's Baby, Roman Polanski, Psycho, Jaws, Jack Nicholson
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
Duna
21:45
|
Eternal Sunshine of the Spotless Mind(2004)Strălucirea eternă a minții neprihănite
|
Film +
23:00
|
Bullet Train(2022)Trenul asasinilor
|
Film Now
21:40
|
JFK(1991)JFK
|
CineCloud
Live
Alien: Covenant
Arthur Christmas
Porțile albastre ale orașului
Emmanuelle Seigner
Who's Afraid of Virginia Woolf?
Gravity
Mona Lisa Smile
Black and Blue
Oliver Hardy
Sheree J. Wilson
Hawthorne
Paris, je t'aime
7 Khoon Maaf
Thandiwe Newton
Un surâs în plină vară
The Imaginarium of Doctor Parnassus
Catherine Siachoque
In America
Primeval
Martin Scorsese
Rocky Balboa
Amy Adams
Rich Man, Poor Man
Imperium: Augustus
Patrick J. Adams
Lake Placid 3
Candelaria Molfese
Stéphane Audran
NCIS: Los Angeles
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Jennifer Lawrence
- Olivia Wilde
- Alessandra Ambrosio
- Taylor Swift
- Anne Hathaway
- Robert Pattinson
- Născuţi azi
Trailere filme
- Horizon: An American Saga -...
- The Blue Angels
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
The Texas Chain Saw Massacre