Cronică

  • Shooter, campionul răsturnărilor de situaţie

    18.01.2017 Articol Shooter, campionul răsturnărilor de situaţie Lansat la jumătatea lui noiembrie în Statele Unite ale Americii, Shooter şi-a difuzat ieri ultimul episod, punând punct unui prim sezon mai ambiţios şi antrenant decât filmul din 2007 care îl inspiră. Povestea unui lunetist devenit inamicul public numărul unu 1 după o încercare de asasinare a preşedintelui SUA are tot ce-i trebuie pentru a-ţi menţine atenţia trează şi, pentru fanii mai dedicaţi ai genului "action drama", producţia USA Network are chiar potenţial de binging. Creat şi produs de echipa din spatele filmului din 2007 (Lorenzo di Bonaventura, Antoine Fuqua şi mai cunoscutul Mark Wahlberg), serialul porneşte de la o premisă neliniştitoare: o conspiraţie la vârf al cărei scop este schimbarea hărţii globale (cu implicaţii majore în curtea vecină, a... citeşte
  • Mini-seria Tabu: nebunul împotriva corporaţiei

    17.01.2017 Articol Mini-seria Tabu: nebunul împotriva corporaţiei Unul dintre cei mai apreciaţi actori ai momentului, Tom Hardy ţine morţiş să cucerească şi micile ecrane, prin urmare iată-l interpretând rolul principal din şi producând, alături de tatăl său, romancierul Chips Hardy, şi mult mai celebrul Ridley Scott mini-seria BBC Taboo/Tabu. Acţiunea are loc în 1814, când James Keziah Delaney ţine piept planurilor de extindere ale primei megacorporaţii a lumii, mastodontul britanic East India Company. Iată mai jos de ce ţi-ar putea plăcea mini-seria de opt episoade. Hardy are parte de un rol extrem de ofertant, pentru că Delaney numai sănătos la cap nu e. "Am jurat să fac lucruri nebuneşti", spune el în primul episod al mini-seriei şi nu va dura mult până se va ţine de cuvânt. După ce timp de mai bine de un deceniu a ... citeşte
  • Jackie: inabordabila Natalie Portman

    12.01.2017 Articol Jackie: inabordabila Natalie Portman Considerat favoritul absolut la Oscar 2017 la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal, Jackie deschide o poartă în viaţa celei mai iubite prime doamne a Americii, Jacqueline Kennedy, în preajma asasinării soţului ei, John F. Kennedy, cel de-al 35-lea preşedinte american. Regizat de chilianul Pablo Larraín, la debutul său în limba engleză, filmul a fost ultra-lăudat de criticii americani, dar spectatorii români vor fi cu siguranţă mai reticenţi în aprecieri. Este fără îndoială o tentaţie să pătrunzi în sânul "puterii", iar Larraín exact aşa şi face, arătând ce se petrece în spatele uşilor închise, imediat după tragedie. O vedem pe Portman în celebrul costum Chanel roz, care se află în continuare, pătat de sânge, într-un spaţiu de depozit... citeşte
  • Cronica filmului Moonlight, premiat cu Globul de Aur

    09.01.2017 Articol Cronica filmului Moonlight, premiat cu Globul de Aur Am urmărit  la Festivalul de Film de la Roma drama Moonlight (regia Barrry Jenkins), film despre care citisem că a fost ovaționat și premiat în circuitul festivalier de la premiera sa mondială din luna septembrie. Citisem și că e un candidat serios la Oscar. Urma să mă conving singură de această informație. Recunosc că Moonlight mi-a atras atenție de când am văzut afișul psihedelic al filmului. Cele trei etape ale maturizării lui Chiron sunt redate prin colajul cu tăieturi din pozele celor trei actori care îl joacă pe protagonist, în etape diferite ale vieții lui. Fiu al unei mame dependente de heroină (Naomie Harris, nominalizată și ea pentru interpretare la Globuri), viața lui Chiron e marcată de abuzuri din partea celor din jur. Chiron găsește în copilă... citeşte
  • „Doar sfârșitul lumii”, cascadă de emoții

    08.01.2017 Articol „Doar sfârșitul lumii”, cascadă de emoții Explorarea tensiunilor dintr-o familie (și aceasta așezată la masă, ca în Sieranevada) prin apropierea camerei de chipul actorilor parcă pentru a le „palpa” trăirile, sau a le „sculpta”, într-o repetare sufocantă a acestui cadraj, transmițându-ne clocotul emoțiilor și resentimentelor personajelor,  cu o poveste puternică, interpretări de excepție și muzica dată la maxim fac din filmulDoar sfârșitul lumii”, aflat pe lista scurtă la Oscar 2017, o producție care merită văzută pe marele ecran. „Doar sfârșitul lumii” se află în cinematografele din toată țara, în premieră. Celebru şi important de la o vârstă tânără, remarcat în cadrul Festivalului de la Cannes, Xavier Dolan a adus senzaţii din 2010 cu Les Amours imaginaires în cadrul s... citeşte
  • Emerald City: fantasy, politică şi Ana Ularu în serialul NBC

    08.01.2017 Articol Emerald City: fantasy, politică şi Ana Ularu în serialul NBC Este prima oară când un actor din România interpretează un rol de o asemenea anvergură într-un serial american, prin urmare era clar că aşteptăm cu nerăbdare premiera lui Emerald City. Serialul NBC îmbină spiritul clasic al Vrăjitorului din Oz cu o abordare sumbră şi violentă, rezultatul vrând parcă să amintească de Urzeala tronurilor. Iată mai jos la ce să te aştepţi de la producţia TV lansată în Statele Unite pe 6 ianuarie. Faptul că serialul se adresează unei cu totul alte grupe de vârstă decât materialul original îl arată şi vârsta protagonistei: Dorothy (Adria Arjona din True Detective şi Person of Interest) are 20 de ani şi este studentă la medicină. Serialul îi reinventează eroinei biografia, sugerând că Dorothy, deşi a fost crescută de ... citeşte
  • Assassin's Creed: ce este şi ce ar fi putut să fie

    04.01.2017 Articol Assassin's Creed: ce este şi ce ar fi putut să fie Am intrat la Assassin’s Creed: Codul Asasinului cu gândul că este "doar un film bazat pe un joc video" şi că nu ar trebui să am aşteptări prea mari. Ei bine, Assassin’s Creed este într-adevăr un film bazat pe un joc video şi, deşi eşuează semnificativ, ar putea fi o sursă de distracţie dacă intri în sala de cinema fără aşteptări prea mari. După ce şi-a testat eficienţa în Macbeth, echipa formată din regizorul Justin Kurzel şi actorii Michael Fassbender şi Marion Cotillard schimbă complet tonul în această încercare de a aduce pe ecran mitologia şi provocările popularei serii de jocuri Ubisoft. În centrul atenţiei este Cal Lynch (Fassbender), un condamnat la pedeapsa capitală care are parte de o extraordinară surpriză din partea destinului: după in... citeşte
  • Passengers/Pasagerii, o „Laguna albastră” desfășurată în spațiu

    22.12.2016 Articol Passengers/Pasagerii, o „Laguna albastră” desfășurată în spațiu SF-ul Passengers/Pasagerii (2016), cu premiera în cinematografele noastre pe 23 decembrie, ar putea fi sintetizat printr-un aforism: „Nu contează destinația, ci călătoria”. Cum știm deja, povestea este a doi oameni care au pornit într-o călătorie de 120 de ani către o altă planetă – dar care se trezesc cu 90 de ani mai devreme. Din acest moment, ei se vor afla în faţa unor situaţii extreme, trebuind să ia decizii de viață și de moarte, cu zeci de ani înainte de momentul pentru care s-au pregătit: Jim e inginer mecanic și are în plan să contribuie la întemeierea noii civilizaţii pe planeta Homestead II, pe când Aurora este jurnalistă și scriitoare, scopul ei fiind de a face reportajul suprem - despre prima migrație a pământenilor. Passengers, cu o Jenni... citeşte
  • Marele zid, când Orientul întâlneşte Occidentul

    21.12.2016 Articol Marele zid, când Orientul întâlneşte Occidentul Cu trei nominalizări la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, un Urs şi un Leu de aur la festivalurile de la Berlin şi Veneţia şi un Mare premiu al juriului la festivalul de la Cannes, Zhang Yimou este fără îndoială unul dintre cei mai titraţi regizori ai lumii. Nu este de mirare că i s-a oferit (şi, având în vedere că e chinez, a şi acceptat) regia acestei somptuoase întâlniri dintre Hollywood şi filmul inspirat de străvechi legende chinezeşti. Deşi suferă din cauza poveştii familiare, Marele zid se salvează datorită efectelor speciale şi ochiului excelent al lui Zhang pentru folosirea culorilor. Un astfel de hibrid pe care China a cheltuit 150 de milioane de dolari nu putea avea pe afiş decât un star hollywoodian: de serviciu este Matt Damon (din fericire ... citeşte
  • Țestoasa Roșie, o odă emoționantă adusă ciclului vieții

    18.12.2016 Articol Țestoasa Roșie, o odă emoționantă adusă ciclului vieții La tortue rouge rulează în premieră în cinematografele noastre, fiind un film de animație care - în absența oricărei replici - reușește să fie filozofic și emoționant până la lacrimi, vorbind despre ciclul vieții. Cu un fir narativ simplu, contemplativ, reușește să ne facă să reflectăm asupra unor teme fundamentale. L-am inclus într-un top 10 al celor mai bune filme din acest an. Țestoasa Roșie/La tortue rouge urmărește firul momentelor marcante din viața unui om, din perspectiva unui bărbat care naufragiază pe o insulă tropicală populată de țestoase, crabi și păsări. Naufragiatul vrea să se întoarcă acasă, cum a rămâne pe insula înseamnă a înfrunta pericole dar mai ales a înfrunta extrema solitudine. O întâlnire cu o țestoasă roșie miste... citeşte
  • Rogue One: totul împotriva opresiunii Imperiului

    15.12.2016 Articol Rogue One: totul împotriva opresiunii Imperiului Fanii universului Star Wars se vor bucura fără îndoială de o reîntâlnire cu acesta, dar Rogue One: O poveste Star Wars are toate şansele să-i atragă şi pe cei mai puţin pasionaţi de aventurile din populara sagă spaţială. Regizorul Garetz Edwards (Monsters, Godzilla) reuşeşte un film antrenant şi intens, iar, din punctul de vedere al modului cum sunt tratate personajele, parcă nici nu ar fi o producţie Disney. Iată mai jos de ce ţi-ar putea plăcea premiera de vineri. Scriam într-un articol din octombrie că sunt mari şanse ca viitoarele filme Star Wars să se inspire din strategia Marvel de a aborda genuri noi cu fiecare nouă producţie. Iată că aşa şi este, iar Rogue One, deşi fidel spiritului Star Wars, este un film de război în toată regula. În centrul ... citeşte
  • Hai să cântăm!/Sing!, o explozie de bună-dispoziție

    13.12.2016 Articol Hai să cântăm!/Sing!, o explozie de bună-dispoziție Animaţia Hai să cântăm!/Sing!, despre un concurs de talente desfășurat cu o energie debordantă, are aceeaşi abordare pe care am mai văzut-o în Zootropolis: o lume populată de animăluţe antropomorfe. Aici, în schimb, tipologiile sunt cu susul în jos spre o alăturare ce mizează pe contraste sau pe efectul comic ca să renunțăm la etichete ori clișee. Astfel, protagonistul, Buster Moon (Matthew McConaughey), un koala pufos și molcuț - e, de fapt, un tip extrem de activ și întreprinzător, un impresar uşor escroc, dar cu o inimă mare; urşii interlopi vorbesc, cum altfel, cu accent rusesc; elefănţica e adolescenta supraponderală şi sensibilă, intimidată de șoricel (legenda după care elefanţii se sperie de şoareci). Acesta din urmă (voce Seth MacFarlane)- ?... citeşte
  • Filmul Aliatul, un altfel de Casablanca

    01.12.2016 Articol Filmul Aliatul, un altfel de Casablanca Filmul de război Aliatul, numit de criticii străini „o combinație între Casablanca și Mr. & Mrs. Smith” este până la jumătate un thriller clasic de spionaj plasat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cu reminiscențe din Casablanca. El spion, militar de carieră, ea femme fatale dar și agent operativ, el sobru şi reţinut, ea exuberantă, voluptoasă şi senzuală. Ambii puşi în faţa unei misiuni aproape imposibile, într-un oraş exotic, printre alţi spioni şi printre generali cu zvastici la piept, scăpând - cum era de aşteptat - ca prin urechile acului. Ambii sunt prinşi într-o frumoasă și riscantă poveste de dragoste, riscantă pentru că ambii sunt agenți operativi din linia întâi. De la jumătate încolo, Aliatul evoluează nu doar ca film de r?... citeşte
  • Vaiana: aventura înlocuieşte povestea de dragoste

    24.11.2016 Articol Vaiana: aventura înlocuieşte povestea de dragoste Unul dintre multele momente amuzante care fac Sieranevada cea mai bună comedie românească a anului este cel în care personajul principal este certat de soţie pentru că a cumpărat costumul de prinţesă Disney greşit. Probabil că taţii de fete s-au amuzat copios la această scenă, complet depăşiţi de obsesia odraslelor pentru Aurora, Rapunzel, Ariel şi Albă ca Zăpada şi se vor bucura să audă că Vaiana, eroina animaţiei Disney omonime, nu este nici prinţesă şi nici nu visează la un partener. Adesea criticată pentru modul cum fixează standardul feminin de frumuseţe (talia neverosimilă din Frozen, de exemplu) sau comentează pe seama obligaţiei femeilor de a-şi forma o familie, compania compensează cu Vaiana, care va fi cu siguranţă pe gustul copiilor, dar î... citeşte
  • Nocturnal Animals, poate cel mai bun thriller psihologic al anului

    21.11.2016 Articol Nocturnal Animals, poate cel mai bun thriller psihologic al anului Nocturnal Animals este un studiu al violenței sub diverse forme, un studiu al agresiunii, la fel de sângeros ca și fundalul roșu-aprins al mobilierului sau al panourilor decorative din galeriile de artă prin care defilează Susan (Amy Adams). Pentru că vorbește despre agresiuni, traumă și în final despre răzbunare... În timp ce alte producții de la Hollywood se leagă, într-un fel sau altul, de amenințări din domeniul realității curente, mergând de la aspecte brutale - războaie în Irak și Afghanistan, spionaj, supraveghere - și până la cele mai discrete - încălzirea globală, corporatism, Nocturnal Animals vorbește despre acel „Evil Within”: Nocturnal Animals este în principal un studiu asupra laturii bestiale a naturii umane. O latură brutală care trăie... citeşte
  • La drum cu tata: o ataşantă perspectivă asupra încercatului an 1968

    16.11.2016 Articol La drum cu tata: o ataşantă perspectivă asupra încercatului an 1968 Cu două proiecţii la ediţia a opta a festivalului Kinodiseea, La drum cu tata ridică miza anului 2017 în cinematografe. Cu o premieră pregătită pentru luna martie, debutul în lungmetraj al regizoarei Anca Miruna Lăzărescu (cunoscută pentru cel mai premiat scurtmetraj românesc, excelentul Apele tac) are toate şansele să captiveze şi să emoţioneze publicul cu aventuri din anul 1968, doar încă foarte relevante în prezent. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la această ataşantă dramă de familie ce discută şi pe seama turbulentei situaţii politice din anul 1968. La drum cu tata are în centrul atenţiei familia Reinholtz: tatăl William (Ovidiu Schumacher) şi fiii Mihai (Alexandru Mărgineanu) şi Emil (Răzvan Enciu) locuiesc în Arad şi au puncte diferite de ve... citeşte
  • Shut In/Intrusul dă fiori reci

    16.11.2016 Articol Shut In/Intrusul dă fiori reci Thriller psihologic mai degrabă decât horror, Shut In are un twist cu adevărat neașteptat. Poate și pentru că trailerul și afișul cu casa ne conduc ușor într-o altă direcție. O casă izolată de un viscol violent, un copil și o mamă care trebuie să se salveze... iată condiționarea care ne-a făcut să ne gândim la un plot de tipul Strălucirea/The Shining (1980). Cât de aproape sau departe de această poveste este Shut In/Intrusul, rămâne să vedeți la cinema. Povestea sensibilizează și întristează privitorul, totul având loc pe fondul unei tensiuni ce garantat vă va face să simțiți fiori reci pe șira spinării. Miza, pentru personajul psiholoagei jucat de Naomi Watts, este de a discerne ce este real de ce ar putea fi doar un produs al imaginației. Lipsa so... citeşte
  • Tocmai a luat startul o nouă saga - Fantastic Beasts and Where to Find Them

    15.11.2016 Articol Tocmai a luat startul o nouă saga - Fantastic Beasts and Where to Find Them Filmul Animale fantastice şi unde le poţi găsi pornește de la o valiză ce ascunde o faună exotică, o adevărată paradă de creaturi ce îi va bucura pe cei mai mici/tineri dintre spectatori și continuă cu investigarea unei prezențe magice întunecate în orașul New York al anilor 1920. Deși plasat cu decenii înaintea acțiunii din Harry Potter, protagonistul nu este atât de diferit: un tânăr puțin stângaci, însă cu o inimă mare, inteligent și cu stofă de erou, care va combate prin aceleași mijloace vrăjitorești implacabilele forțe ale răului. Totuși, este primul film Harry Potter plasat într-un mediu urban: până acum, protagonistul evolua undeva în preajma școlii Hogwarts, unde totul invita la magie. De data asta, protagonistul este în mijlocul halucina... citeşte
  • Arrival: şi totuşi cum comunici cu extratereştrii?

    08.11.2016 Articol Arrival: şi totuşi cum comunici cu extratereştrii? Canadianul Denis Villeneuve continuă în forţă un deceniu început în stil mare cu Incendies/Scorched şi, după succese precum Prisoners şi Sicario, oferă o nouă surpriză plăcută cu inteligentul SF Arrival/Primul Contact. Cu siguranţă un candidat serios la Oscarurile de la anul, filmul tratează inedit o premisă familiară: sosirea pe Terra a unei civilizaţii extreterestre, evident mult mai dezvoltată tehnologic decât omenirea. După nenumărate filme în care un prim contact cu extratereştrii se sfârşeşte prost, iar cele două rase îşi împart imediat rolurile de invadatori şi invadaţi, Arrival schimbă abordarea şi explorează următoarea premisă: ce-ar fi dacă, în loc de o bătălie pe viaţă şi pe moarte, un prim contact între oameni şi vizitatori ar fi... citeşte
  • Doctor Strange, rampă de relansare

    03.11.2016 Articol Doctor Strange, rampă de relansare Studiourile Marvel câştigă încă un pariu, şi de această dată unul mare, cu provocarea de a aduce pe ecrane unul dintre cei mai iubiţi, dar şi mai puţin realişti supereroi din benzile desenate. Doctor Strange reuşeşte nu doar să ofere un nou erou ataşant - interpretat impecabil de Benedict Cumberbatch - ci şi să incite publicul, făcându-l şi mai curios cu privire la piesele de rezistenţă din viitorii ani, aşteptatele filme Infinity Wars. Iată mai jos de ce şi cum funcţionează Doctor Strange. Zvonuri despre aducerea pe ecrane a greu încercatului mag au apărut încă de la primul succes Marvel, Iron Man. Aşteptarea s-a terminat, iar povestea lui Stephen Strange, arogantul neurochirurg nevoit să se reinventeze după ce un accident îi afectează iremediabil mâi... citeşte
Articole 801 - 820 din 1595
jinglebells